Românii care lucreaza în strainatate si au depasit termenul legal de sedere se pot întoarce în tara fara sa riste sanctiuni, în baza modificarilor aduse legii privind regimul trecerii frontierei, care intra duminica în vigoare.
Muncitorii ilegali din strainatate s-ar putea întoarce fara teama tara
Daniela Andreescu, secretar de stat la Departamenul pentru munca în strainatate din Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei, a declarat, vineri, într-o conferinta de presa organizata de Asociatia pentru Protectia Internationala a Românilor (ASPIR), ca, în aceste conditii, cei care se întorc de la lucru în strainatate pot veni în tara fara a le mai fi impuse interdictii de iesire pentru ca au lipsit prea mult din România.
"Militez pentru o migratie legala, dar trebuie avuta în vedere o a doua sansa pentru cei care au facut alegeri gresite", a precizat Daniela Andreescu.
Modificarile legislative sunt promovate în conditiile în care românii care lucreaza în strainatate au nevoie de ajutorul statului lor pentru a se întoarce în tara, la familii, dar se temeau de interdictia ce le putea fi impusa la intrarea din România, a declarat, cu aceeasi ocazie, Bogdan Holeiciuc, presedintele ASPIR.
Holeiciuc a adaugat ca ASPIR doreste sa initieze o serie de programe care au ca scop reîntoarcerea voluntara în România a celor care muncesc ilegal în strainatate, mai ales în Spania, dar care vor sa îsi reglementeze aceasta situatie.
Totodata, Holeiciuc a explicat ca exista trei situatii în care cetatenii pot fi ajutati de ASPIR. Astfel, exista situatia celor care lucreaza ilegal în strainatate si care nu se pot întoarce în tara de teama interdictiei pe care ar putea sa o primeasca, sunt cei care se afla în curs de legalizare a sederii lor în strainatate si cei care doresc cu orice pret sa munceasca în afara granitelor tarii pentru ca nu au mijloace de subzistenta în România.
Bogdan Holeiciuc a mai prezentat avantajele pe care le-ar constitui introducerea sistemului informatic de gestionare si control al migratiei fortei de munca, denumit de autor ICONS (Immigration CONtrol System). Acesta ar urma sa asigure o comunicare sigura, în timp util, între toate partile implicate în procesul de migratie a fortei de munca. Promotorii programului spera ca implementarea acestui sistem sa aduca avantaje cum ar fi o selectie reala a candidatilor la locurile de munca, câstiguri mai bune în strainatate si eventuale investitii straine în Romania .
Patronatele spaniole sustin masura de legalizare a sederii românilor tara lor, deoarece sunt interesate de reducerea numarului de muncitori imigranti ilegali, de atragerea de personal calificat în domenii neagreate de cetatenii spanioli si de încasarea de bani la bugetele asigurarilor de sanatate. Pe de alta parte, Holeiciuc a prezentat un raport al Bancii Centrale Spaniole din care reiesea ca daca în Spania nu vor fi angajate legal, pâna în 2010, doua milioane de persoane, sistemul asigurarilor sociale va da faliment. Mai mult, un raport european din 2002 mentiona ca, în cazul unei distributii ideale a fortei de munca în Europa, tot ar mai ramâne descoperite 2,4 milioane de locuri de munca. În Spania lucreaza ilegal aproximativ 900 de mii de români, în timp ce legal lucreaza doar 220 de mii, a spus Holeiciuc.
Pere Cots, responsabil pentru România al Uniunii Patronale Spaniole (PIMEC), a afirmat, raspunzând întrebarilor jurnalistilor, ca angajatorii spanioli sunt interesati de muncitori din strainatate deoarece în tara exista un deficit al fortei de munca, iar multi români sunt avantajati, prin faptul ca stiu meserii cerute în Spania, precum si prin disponiblitatea de a învata usor limba spaniola.
Începând cu data de 29 ianuarie, în conformitate cu modificarile aduse Legii 248/2005 privind regimul liberei circulatii a cetatenilor români în strainatate, românilor care revin în tara dupa ce au depasit termenul legal de sedere în afara granitelor tarii nu li se va mai aplica interdictia de calatorie în strainatate.
De aceasta modificare nu vor beneficia persoanele care au fost învinuite sau inculpate într-o cauza penala, a fost condamnate si au de executat o pedeapsa privativa de libertate, sunt internate într-un centru de reeducare sau nu au respectat masura restrângerii exercitarii dreptului la libera circulatie în strainatate.
(Serviciul Foto al agentiei MEDIAFAX va pune la dispozitie imagini)


Pagina de start > ASPIR in ziare


Articol publicat in ziarul ADEVARUL


Articol publicat in ziarul COTIDIANUL



Articol publicat in ziarul EVENIMENTUL ZILEI